Din grupa 76 “Venituri financiare” fac parte:
• “Venituri din imobilizări financiare” (Contul 761)
In aceasta categorie se include veniturile din imobilizări financiare: titluri de participare, interese de participare.
• “Venituri din investiţii financiare pe termen scurt” (Contul 762)
Cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa veniturilor din investiţii financiare pe termen scurt
(dividendele de încasat/încasate, aferente investiţiilor financiare pe
termen scurt ).
• “Venituri din creanţe imobilizate” (Contul 763)
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor din creanţe imobilizate (dobânda aferentă creanţelor imobilizate).
• “Venituri din investiţii financiare cedate”(contul 764)
Cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa veniturilor rezultate din vânzarea investiţiilor
financiare(preţul de vânzare al imobilizărilor financiare cedate,
câştigul rezultat din vânzarea investiţiilor pe termen scurt la un preţ
de cesiune mai mare decât valoarea contabilă,diferenţa dintre valoarea
participaţiilor primite ca urmare a participării în natură la capitalul
altor entităţi şi valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale şi
necorporale care au făcut obiectul participaţiei, cu ocazia cedării
participaţiilor respective)
• “Venituri din diferenţe de curs valutar” (contul 765)
Cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa veniturilor din diferenţe de curs valutar(diferenţele
favorabile de curs valutar, rezultate la încasarea creanţelor în valută ,
diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate la evaluarea
creanţelor în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la
închiderea exerciţiului financiar, diferenţele favorabile de curs
valutar, rezultate din decontarea datoriilor în valută şi evaluarea
acestora la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului
financiar, diferenţele favorabile de curs valutar, rezultate din
evaluarea disponibilităţilor în valută, existente în casierie sau în
conturi la bănci, precum şi a depozitelor şi a altor valori de
trezorerie în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la
închiderea exerciţiului financiar ,diferenţele favorabile de curs
valutar înregistrate la cedarea unei participaţii într-o entitate
străină care a fost cuprinsă în consolidare ,diferenţele favorabile de
curs valutar înregistrate în situaţiile financiare anuale consolidate,
aferente unui element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a
entităţii într-o entitate străină) .
• “Venituri din dobânzi” (Contul 766)
Cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa veniturilor financiare din dobânzile cuvenite pentru
disponibilităţile din conturile bancare, pentru împrumuturile acordate
sau pentru livrările pe credit(dobânzile aferente creanţelor imobilizate
, dobânzile cuvenite, aferente împrumuturilor acordate entităţilor
afiliate şi entităţilor legate prin interese de participare ,dobânzile
aferente sumelor datorate de către debitorii diverşi ,dobânzile primite,
aferente disponibilităţilor aflate în conturi curente ,dobânzi de
primit aferente disponibilităţilor aflate în conturi curente , dobânda
cuvenită pentru ratele de leasing financiar la locator, valoarea
dobânzilor înregistrate pe venituri, pentru operaţiunile de vânzare cu
plata în rate .)
• “Venituri din sconturi obţinute” (contul 767)
Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa veniturilor din sconturile obţinute de la furnizori şi alţi creditori.
• “Alte venituri financiare” (contul 768)
Cu ajutorul acestui cont se ţine
evidenţa veniturilor financiare, altele decât cele înregistrate în
celelalte conturi din această grupă(diferenţele favorabile aferente
furnizorilor şi creditorilor cu decontare în funcţie de cursul unei
valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la
închiderea exerciţiului financiar, sau cu ocazia decontării lor,
diferenţele favorabile aferente datoriilor din leasing financiar
exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei
valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii, respectiv la
închiderea exerciţiului financiar, diferenţele favorabile aferente
clienţilor şi debitorilor, a căror decontare se face în funcţie de
cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la finele lunii,
respectiv la închiderea exerciţiului financiar, sau cu ocazia decontării
lor ,diferenţele favorabile aferente creanţelor din avansuri acordate
furnizorilor de imobilizări, exprimate în lei, a căror decontare se face
în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la
finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar, partea
cuvenită investitorului din profitul înregistrat în exerciţiul financiar
curent de întreprinderea asociată, cu ocazia consolidării prin punere
în echivalenţă a participaţiei deţinute de investitor în întreprinderea
asociată, diferenţe favorabile aferente datoriilor faţă de entităţile
afiliate şi entităţile legate prin interese de participare, cu decontare
în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora la
finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar, sau cu
ocazia decontării lor ,diferenţele favorabile aferente creanţelor faţă
de entităţile afiliate şi entităţile legate prin interese de
participare, precum şi a creanţelor imobilizate, a căror decontare se
face în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea acestora
la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar, sau cu
ocazia decontării lor , diferenţele favorabile din evaluarea, la
încheierea exerciţiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt
admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată .)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu