marți, 3 iulie 2012

Absolventi beneficiari ai indemnizatiei de somaj

Conform ANOFM, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurăilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, absolventii trebuie să se înregistreze la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă.
Absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj, dacă într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă şi:
-nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului;
-nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respective 500 lei.
Se consideră că nu au reuşit sau nu au putut să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupãrii forţei de muncã, acreditaţi în condiţiile legii sau care nu se supun potrivit legii condiţiei de acreditare, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se întelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Indemnizatia de somaj
  • Indemnizaţia de şomaj acordată acestei categorii de persoane se plăteşte pentru o perioadă de 6 luni şi
  • este în valoare de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.
  • Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă o singură data, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.
  •  Absolvenţii, care primesc indemnizaţie de şomaj, şi se angajează, în perioada de acordare a indemnizaţiei, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Dreptul se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, fiind necesar ca persoana respectivă să îl solicite agenţiei judeţene unde a fost înregistrat în termen de maximum 60 de zile de la expirarea celor 12 luni de la data angajării.
Nu beneficiază de drepturile prevăzute anterior:

-absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu;
-absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
-absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ;
-absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă;
-absolvenţii pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioadă de cel mult 12 luni, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează.
Prima de instalare
Totodată, persoanele care, în perioada în care li se acordă indemnizaţie de şomaj, deci inclusiv absolvenţi, se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km. de localitatea de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.
De asemenea, persoanele care, în perioada în care li se acordă ndemnizaţie de şomaj, se încadrează într-o altă localitate şi ca urmare a acestui fapt îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.
Prime de incadrare
  • absolvenţii, înregistraţi la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, pot beneficia din bugetul asigurărilor pentru şomaj de prime de încadrare, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
  • Prima este egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei.
Atât prima de încadrare, cât şi prima de instalare se restituie integral de către angajat dacă încetează raporturile de muncă din motive imputabile lui într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu