luni, 9 iulie 2012

Recunoastere cheltuieli cu valoarea reevaluata a mijloacelor fixe complet amortizate

La finalul anului 2011, o societate a efectuat reevaluarea grupelor de mijloace fixe 212 si 213.
Intre aceste mijloace fixe s-au regasit si cateva utilaje care erau integral amortizate si carora, in urma reevaluarii, li s-a dat o noua valoare contabila si o noua durata de amortizare. Urmeaza astfel sa stabilim daca amortizarea lunara pentru aceste utilaje reevaluate poate fi considerata deductibila la calculul impozitului de profit, avand in vedere art. 22, alin 5 din Codul fiscal.

Amortizarea valorii reevaluate a mijloacelor fixe este reglementata atat din punct de vedere contabil cat si fiscal. Ceea ce au in comun aceste prevederi este recunoasterea cheltuielilor cu amortizarea in cazul mijloacelor fixe achizitionate cu valoare complet amortizata (atunci cand informatiile de aceasta natura sunt posibile).

Astfel, la pct. 121 din OMFP 3055/2009 , cu modificarile ulterioare, se prevede ca o imobilizare corporala complet amortizata, daca mai poate fi folosita, poate primi o noua valoare si o noua durata de utilizare economica, corespunzatoare perioadei estimate ca ar mai fi folosita in continuare.

Prevederile pct. 122 din acelasi OMFP 3055/2009, cu modificarile ulterioare,
dispun ca valoarea justa se determina pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de profesionisti calificati in evaluare, membri ai unui organism profesional in domeniu.

Cheltuielile cu amortizarea fiscala sunt recunoscute in conditiile prevazute de Codul fiscal (art. 24) pe perioada de utilizare stabilita prin HG 2139/2004 , pentru aprobarea Catalogului privind duratele si clasificarea mijloacelor fixe, cu modificarile ulterioare. Conform prevederilor acestui act normativ, stabilirea unei noi durate de utilizare se poate face de catre o comisie tehnica sau expert tehnic independent. Faptul ca un mijloc fix mai poate fi folosit in continuare si nu prezinta un pericol pentru cei care il folosesc, trebuie sa rezulte dintr-un studiu, proces verbal, raport de expertiza, confirmare sau indiferent ce nume poarta, dar care implica raspunderea de specialitate a persoanei care l-a intocmit. Atentie numai ca stabilirea unei noi durate se poate face numai in cazul mijloacelor fixe nou achizitionate si nu pentru cele existente si care au fost deja amortizate.

Mentionam ca este o diferenta intre:

- evaluarea mijlocului fix in vederea stabilirii unei noi valori in functie de pretul pietei,

si

- stabilirea unei noi perioade de utilizare, dupa amortizarea completa.

Expertul tehnic, membru al Corpului expertilor tehnici recunoscut de MLPAT, trebuie sa-si spuna punctul de vedere cu privire la starea mijloacelor fixe amortizate si siguranta in exploatare a acestora, pe baza analizei cartii tehnice a constructiei, a starii actuale a constructiei, a eventualelor modificari efectuate in timp de catre locatari, a stadiului de degradare etc.

In ceea ce priveste efectuarea unor noi reevaluari (in plus) la mijloacele fixe complet amortizate, care nu mai au valoare fiscala, potrivit dispozitiilor pct. 71 indice 5, alin. (2) din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal , acestea nu pot fi recuperate pe baza amortizarii fiscale.

Cheltuielile cu amortizarea contabila a valorii reevaluate in plus a mijloacelor fixe amortizabile (complet amortizate) nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu