luni, 9 iulie 2012

Evaluarea aportului in natura la capitalul social

Evaluarea bunurilor reprezentand aport la capitalul social se face la o valoare stabilita prin evaluare si este denumita valoare de aport. Evaluarea se face de regula de catre un evaluator autorizat, membru al unei organizatii de profil (ANEVAR).

La societatile pe actiuni, daca exista aporturi in natura, judecatorul-delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, unul sau mai multi experti din lista expertilor autorizati. Acestia vor intocmi un raport cuprinzand descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si vor evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb, precum si alte elemente indicate de judecatorul-delegat.


*Varsarea capitalului social prin aportul in numerar sau natura a asociatilor/actionarilor

- Dovada varsarii capitalului social in numerar este foaia de varsamant pe baza careia rezulta depunerea numerarului de catre fiecare asociat/actionar si extrasul de cont.

In cazul aportului in natura, dovada se poate face prin prezentarea actului de proprietate, a incheierii de intabulare a dreptului de proprietate, a certificatului de sarcini obtinut de la Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara in circumscriptia caruia se afla bunul imobil si a expertizei de evaluare a bunului sau pe baza facturilor care atesta transferul dreptului de proprietate catre persoana fizica ce realizeaza aportul.

- Aporturile in numerar sunt obligatorii la constituirea oricarei forme de societate.

- inregistrarea contravalorii in lei a capitalului social subscris in valuta se face la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, din data subscrierii.

Diferentele de curs valutar intre cursul de la data subscrierii si cursul de la data varsarii capitalului social in valuta se inregistreaza la venituri sau cheltuieli din diferente de curs valutar, dupa caz.
- Aporturile in natura trebuie sa fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate si sunt varsate prin transferarea drepturilor corespunzatoare si prin predarea efectiva catre societate a bunurilor aflate in stare de utilizare.

- Aporturile in creante nu sunt admise la societatile pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica si nici la societatile in comandita pe actiuni si societatile cu raspundere limitata.

- Prestatiile in munca sau servicii nu pot constitui aport la formarea ori la majorarea capitalului social.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu