In
M.Of. 543/03.08.2012 a fost publicata Hotararea nr. 16 din 29.03.2012
pentru aprobarea Normelor privind atribuirea calității de membru,
înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor fizice și
autorizarea, înscrierea, evidența, retragerea și suspendarea persoanelor
juridice în și din Registrul public al auditorilor financiari .
Procedura privind atribuirea calității de membru al Camerei persoanelor fizice
Persoanele fizice care îndeplinesc
cerințele legale pentru atribuirea calității de membru al Camerei și
auditorii financiari care au obținut calificarea profesională în alt
stat membru al UE sau aparținând Spațiului Economic European ori în
Confederația Elvețiană sau în terțe țări și care au fost aprobați ca
auditori financiari în România, potrivit prevederilor legale existente,
trebuie să depună la Departamentul servicii pentru membri următoarele
documente:
a) Cerere pentru atribuirea calității
de membru al Camerei și pentru înscrierea în Registrul public al
auditorilor financiari – persoane fizice, datată și semnată;
b) copia documentului care face dovada achitării taxei pentru atribuirea calității de membru al Camerei;
c) declarația privind încadrarea în categoria auditorilor financiari activi sau nonactivi ;
d) copia actului de identitate (conform cu originalul);
e) cazierul judiciar, aflat în termenul legal de valabilitate
Procedura privind înscrierea persoanelor fizice în Registrul public al auditorilor financiari
Se înscriu în Registrul public al
auditorilor financiari numai persoanele fizice cărora le-a fost
atribuită calitatea de membru al Camerei și au fost aprobate de CSPAAS.
În urma aprobării hotărârii Consiliului
Camerei privind atribuirea calității de membru al Camerei, comunicată
organismului de supraveghere, Departamentul servicii pentru membri va
efectua înscrierile în Registrul public al auditorilor financiari.
În acest sens Departamentul servicii pentru membri va efectua următoarele activități:
a) înregistrează noul membru în Baza de
date a auditorilor financiari persoane fizice, care stă la baza
generării Registrului public al auditorilor financiari – persoane fizice
și Registrului public electronic al auditorilor financiari – persoane
fizice;
b) pregătește documentația necesară și
întreprinde demersurile necesare emiterii certificatului, carnetului și
parafei de membru al Camerei.
Viza anuală
Auditorul financiar, activ sau
nonactiv, vizează anual carnetul de membru al Camerei. Viza anuală este
valabilă până la data de 31 martie a anului următor
Pentru obținerea vizei anuale, auditorul financiar membru al Camerei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe:
a) să achite la zi cotizația fixă și
variabilă, atât pentru activitatea desfășurată în calitate de persoană
fizică, cât și pentru activitatea desfășurată în calitate de
asociat/administrator în cadrul unei societăți de audit, membră a
Camerei;
b) să aibă completat și transmis, la
zi, Raportul anual de activitate/Declarația anuală fără activitate,
pentru anul precedent, pentru activitatea desfășurată în calitate de
persoană fizică, cât și pentru activitatea desfășurată în calitate de
asociat/administrator în cadrul unei societăți de audit, membră a
Camerei;
c) să îndeplinească la zi cerințele de pregătire profesională;
d) să facă dovada asigurării pentru risc profesional pentru activitatea desfășurată în calitate de auditor financiar
Retragerea calității de membru al Camerei prin hotărâre a Consiliului
Calitatea de membru al Camerei se retrage prin hotărâre a Consiliului în una dintre următoarele situații:
- pierderea calității de membru al Camerei;
- neachitarea cotizațiilor și taxelor
datorate, precum și neîndeplinirea altor obligații față de Cameră (de
exemplu, neparticiparea la programul anual de pregătire profesională),
la termenele stabilite prin hotărâri ale Consiliului Camerei, deși au
fost notificați despre aceste situații și li s-a acordat un termen
pentru conformare. Pentru această situație retragerea calității de
membru se poate realiza prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără
îndeplinirea procedurii disciplinare;
- în urma condamnării definitive a unui auditor
financiar pentru infracțiune economică. Pentru această situație
retragerea calității de membru se poate realiza prin hotărâre a
Consiliului Camerei, fără îndeplinirea procedurii disciplinare;
- aplicarea sancțiunii de retragere a
calității de membru al Camerei, prin hotărâre rămasă definitivă; –
reorganizarea persoanei juridice, în condițiile prevederilor legale;
- în cazul decesului auditorului financiar
Persoana fizică care nu și-a achitat
obligațiile financiare față de Cameră 2 ani consecutivi va fi notificată
de către Departamentul servicii pentru membri, până la data de 31
martie a celui de-al treilea an, și va fi propusă pentru sancționarea cu
„avertisment”, fără îndeplinirea procedurii disciplinare. În cazul în
care persoana fizică nu și-a achitat 3 ani consecutivi obligațiile
financiare față de Cameră și a fost sancționată cu „avertisment”, i se
va retrage calitatea de membru prin hotărâre a Consiliului Camerei, fără
îndeplinirea procedurii disciplinare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu