miercuri, 29 august 2012

Contributii datorate de la 1 iulie 2012 pentru contractele de conventie civila

Vom vedea ce se retine de la 1 iulie pentru un contract (convenie civila) de prestari servicii incheiat cu o persoana fizica, in conditiile in care activitatea persoanei in cauza este incadarata ca activitate independenta si este repetitiva.

Raspuns:

Potrivit art. 52 alin ( 1) din Codul fiscal cu aplicabilitate din 01.07.2012, pentru urmatoarele venituri, platitorii persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila au obligatia de a calcula, de a retine si de a vira impozit prin retinere la sursa, reprezentand plati anticipate, din veniturile platite:
 a) venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
 b) venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil , precum si a contractelor de agent;
 c) venituri din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara;
d) venitul obtinut de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica contribuabil, potrivit titlului IV indice 1, care nu genereaza o persoana juridica.

Impozitul ce trebuie retinut se stabileste dupa cum urmeaza:

 a) in cazul veniturilor prevazute la alin. (1) lit. a)-c), aplicand o cota de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa potrivit titlului IX indice 2;
Potrivit prevederilor art. 52 indice 1, alineatul (1), contribuabilii care realizeaza venituri din activitatile mentionate la art.. 52 alin. (1) lit. a)-c) pot opta pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. Optiunea de impunere a venitului brut se exercita in scris in momentul incheierii fiecarui raport juridic/contract si este aplicabila veniturilor realizate ca urmare a activitatii desfasurate pe baza acestuia.

In concluzie aveti obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului pe venit in cota 10% sau 16% in functie de optiunea exercitata la incheierea contractului.

Din punct de vedere al contributiilor sociale obligatorii, in cazul persoanelor care obtin venituri in baza contractelor / conventiilor civile avem reguli noi, reglementate de Capitolul II – art 296 indice 21 alin (1) lit.f.

Incepand cu 1 iulie, pentru veniturile prevaute mai sus (de la art 52 alin 1), platitorul de venit are obligatia retinerii la sursa a:
- contributiei individuale de asigurari sociale in cota de 10,5% - conform art 296 indice 21 alin (1) si art 296 indice 26 alin (2) din Codul fiscal ;
- contributia individuala de asigurari sociale de sanatate in cota de 5,5% / conform art 296 indice 21 alin (1) si art 296 indice 26 alin (1) lit. b din Codul fiscal ;

Retinem ca NU se va mai datora contributia individuala la fondul pentru somaj, introducandu-se obligatia retinerii la sursa de catre platirorul de venit a contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate, obligatie inexistenta in vechile prevederi.

Baza de calcul a contributiilor individuale de asigurari sociale

Pentru veniturile din conventii, contracte civile, baza de calcul a contributiilor individuale de asigurari sociale este venitul brut stabilit prin contractul incheiat intre parti, iar aceasta nu poate fi mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, respectiv suma de 10,585 lei. Potrivit art 296 indice 21 alin (2), persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii, conform art. 6 alin. (1) pct. I-III si V din Legea 63/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile obtinute din conventii /contracte civile.
Astfel daca persoana care obtine venituri in baza unui contract civil de prestari servicii si are in acelasi timp si calitatea de salariat al unui alt angajator, sau este penisonar, platitorul de venituri nu va retine la sursa contributie individuala de asigurari sociale.

Baza de calcul a contributiilor individuale de asigurari sociale de sanatate:

Pentru veniturile din conventii, contracte civile, baza de calcul a contributiilor individuale de asigurari sociale de sanatate este venitul brut stabilit prin contractul incheiat intre parti.

Obligatiile reprezentand contributia individuala de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate calculate, retinute si virate in cursul anului fiscal de catre platitorii de venit sunt obligatii finale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu