Declaratia 104 se depune de catre
contribuabilii organizaţi sub forma asocierilor fără personalitate
juridică si se refera la distribuirea între asociaţi a veniturilor şi
cheltuielilor.
Cine are obligatia depunerii acestei declaratii ?
Declaraţia se depune de catre:
- asocierile cu sau fără personalitate
juridică, constituite între contribuabilii persoane juridice străine şi
persoane fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România;
- asocierile fără personalitate
juridică constituite între persoanele fizice rezidente şi persoane
juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în
străinătate.
Termenul depunere
Declaraţia se depune trimestrial, până
la 25 iulie a.c. de către persoana responsabilă, desemnată potrivit
legii (asociatul desemnat prin contract pentru îndeplinirea obligaţiilor
ce îi revin fiecărui asociat), persoană juridică străină sau persoană
fizică.
Formularul 104 se depune la unitatea în
a cărei evidenţă fiscală este înregistrată asocierea, în format
electronic, pe suport magnetic.
În cazul asocierilor pentru care,
potrivit legii, nu există obligaţia înregistrării fiscale, declaraţia se
depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată
persoana desemnată, potrivit legii, pentru îndeplinirea obligaţiilor
fiscale pentru fiecare asociat.
Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat în două exemplare, semnat şi ştampilat, conform legii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu